Banner Misha Diaconu 2 sus HOMEPAGE

Misha Diaconu

 
Adresa Atelier: Str. Gherghitei, nr. 17-19, Bucuresti
 
Reper: Langa Supercom
 
Email: misha17dia@gmail.com
<<  Martie 19  >>
 Lu  Ma  Mi  Jo  Vi  Sa  Du 
      1  2  3
  4  5  6  7  8  910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Misha DIACONU (n. 1981 in Galati), artist metalist . In 2004 a absolvit cursurile Universitatii de Arta din Bucuresti, sectia metal. Din 2009 este membra a Uniunii Artistilor Plastici. Are lucrari in colectii private, dar si in colectii publice din Bucuresti.

 

INTERVIU MISHA DIACONU

Cum ajungi artist metalist?

La bază am Liceul de Artă. Am făcut ceramică la Galați, sunt gălățeancă, născută în Galați. Apoi am venit în București să continui cu sticla și aici am descoperit secția de metal. Atunci am realizat atracția... Mie, înainte, dacă îmi spuneai de metal, nici nu îmi trecea prin cap că aș putea să mă ocup cu așa ceva! Din start mă gândeam că e tăios, că e murdar, că e periculos, că e greu pentru o femeie.

Prima lecția a fost atunci când am primit un pătrățel din tablă, am desenat un cerc, am tăiat la ghilotină cercul respectiv și, prin bătaie, am făcut un căuc. Un ciocan cu pilă pe buturugă de lemn. Tehnica se numește repusaj. Am făcut un căuc și am rămas uimită cât de simplu, cu răbdare, poți să modelezi fierul. Allmighty fierul!... A fost așa o provocare, am vrut să descopăr mai mult. Până unde pot să merg, ce pot să fac și așa am ajuns să îmi îndeplinesc oarecum visul de a-mi găsi materialul care să-mi permită să merg cu compoziția pe verticală. Un exemplu ar fi și lucrarea Contrabasul la care toată compoziția în partea superioară se ține într-o tijă, bază. Și Tobele cam la fel sunt, sugrumate la bază și în partea de sus, explodează. Îmi plac foarte mult formele dinamice, ce se desprind de sol. Calul Titanilor din Parcul Titan este personajul înaripat care, la fel, stă într-un vârf, în vârful piciorului. Am încercat acolo să dau senzația de zbor. Cu certitudine, metalul a fost materialul pe care îl căutam. Iar ca metalist, cred că e bine să cunoști relația plin-gol, volumul cu spațiul. De fapt cred că partea de compoziție merge pe același principiu pe care merge și sculptura în lemn, piatră. E vorba de volum în spațiu.

Care este diferența între un sculptor și un artist metalist?

Probabil sculptorii sunt mai înzestrați sau puțin mai bogați din punct de vedere tehnic față de metaliști. Depinde și fiecare ce istoric are, pentru că în mare parte nu văd o diferență extraodinară. De fapt sculptura și metalul sunt volume în spațiu. Același lucru pe care îl fac sculptorii în lemn, în piatră, îl fac și metaliștii în metal, adică în fier, în corten, în alamă, cupru, inox etc. Probabil sculptorii știu și piatră, știu și lemn, știu și metal. Dar, ceea ce ne diferențiază chiar și între noi metaliștii, ceea ce consider eu că ne diferențiază foarte mult este cât de bine cunoști tehnica. Eu mi-am dat seama pe parcursul a 12 ani de când am terminat facultatea, de prin 2004, că, cu cât cunoști materialul și tehnica mai bine, îți dai seama cât de vastă e plaja. Tehnic și compozițional. Cu cât cunoști materialul mai bine, cu atât îți dai seama ce posibilități ai și deja se amplifică viziunea ta asupra a ceea ce vrei să obții.

Sunt foarte curioasă, câte fete ați fost în grupă la secția de metal?

Foarte multe!! Cred că, de fapt, am fost 2 băieți și 5 fete! Da, 5 fete au fost. Și acum, sunt și mai multe candidate. Acum, fiecare, merge mai departe în funcție de cât de bine se țin de treaba asta, că nu e ușor să ai un atelier de metal, asta-i clar... O variantă ar fi să mergi la bijuterie. Pentru că tot la metal o studiezi. Am două colege care au făcut masterul pe bijuterie după ce au terminat metalul.

Ce materiale folosești?

În mare parte, în proporție de 90%, fierul. Fier OL37. Apoi îmi doresc foarte mult, sau pe viitor vreau să lucrez mai mult cu cortenul. Cortenul care ca aspect este identic cu fierul, numai că are în compoziție cupru. E foarte bun pentru exterior, se folosește foarte mult în arhitectură, la placarea fațetelor, etc. Cu cortenul obții o patină, ca o rugină uniformă, estetică, ce nu permite corodarea materialului în continuare, în carne. Nu e ca fierul, care se ruginește în continuare până se face praf și se rupe piesa. Nu, în cazul cortenului, tocmai stratul acela de rugină permite să nu corodeze în continuare și de asta este și foarte bun pentru lucrări monumentale de exterior, de exemplu. Apoi e inoxul. Am lucrat foarte puțin pe inox, cu toate că aș vrea să îl folosesc în combinație cu cortenul, arată foarte prețios.

Ce procedee tehnice presupune realizarea unei lucrări? Ce instrumente folosești?

Cum ziceam și mai devreme, în cazul meu, tehnica este repusaj. Am gura de lup, arată ca o cheie, de forma literei "F". Ai nevoie de menghină, poți avea nevoie de o nicovală sau nu - depinde dacă ai pe ce să bați un fier mai tare și masiv. Mai ai nevoie de buturgă din lemn cu căuc pe care să modelezi tăblițe. Acuma în funcție de posibilități ai avea nevoie de plasmă (tehnologia avansata a autogenului), dacă vrei să faci, de exemplu, decupaje organice.

Cu autogenul poți să și sudezi, poți să și tai cu el, poți să decupezi o tablă foarte groasă. Așa am eu plasma, arată ca un aparat de sudură foarte micuț. Ba chiar cred că am să o scot atunci când o să fac o demonstrație, pentru că e spectaculoasă. Poți să decupezi, pur și simplu, cu torța, se taie foarte frumos. Merge cu aer comprimat, e foarte simplu de folosit, dor că e foarte toxică. O altă diferență față de sculptori e aceea că mediul în care lucrează metaliștii e oarecum mai periculos și mai toxic. Aparatul de sudură emană radiații...

Ce se întâmplă într-o zi de atelier pentru tine? Ce faci?

Să încep cu ritualul de dimineață? Cu cafeaua... Până să mă mut în atelierul de aici eram foarte matinală, mă trezeam pe la 6 și jumătate, să evit traficul șamd. Acum, mă trezesc când mă trezesc, oricum, tot destul de dimineață. Adică pe la 7 și jumătate sunt ok. Încerc să parcurg mental pașii pentru ziua respectivă, asta în cazul în care am un deadline. Până în perioada asta niciodată nu am luat mai mult de 3 lucrări odată la comandă.

Câte ore lucrezi pe zi?

Nu țin cont de ore, se întâmplă să lucrez și 6 ore, și 8 ore, și 12, și 15 ore, depinde... Înainte să mă mut aici a trebuit să dorm și câte 3 ore pe noapte. Dar e ceva normal pentru artiști, este un fapt cunoscut.

Ce tipuri de lucrări faci? Poți să te referi aici și la lucrări de autor și la lucrări pe care le faci la comandă.

Pe mine m-a impresionat foarte mult, încă din clasa a IX-a, când am văzut un album de-al lui Gaudi. Nu-mi venea să cred ce putea să facă omul acela la 1900. Lucruri care sunt și acum repere în arhitectură. Îmi plac, de fapt urmăresc, partea caldă a metalului. Cum spuneam, el pare tăios... Ideea e că, atunci când am terminat o lucrare, vreau să uiți că e fier, să uiți că e rece. Să vezi în primul rând compoziția. Și oricât te uiți, să descoperi lucruri noi, să îți spună tot timpul o poveste, să mai adaugi ceva la povestea respectivă, să surprinzi căldură, mișcare, feminitate, armonie între textură și partea plină, relația armonică plin-gol... Cam asta încerc. Este vorba de multă compoziție și echilibru. (Ca în toate artele vizuale, totul pleacă de la compoziție)

Acum să revenim la tipurile de lucrări pe care le faci, la cele pe comandă. Dă-mi exemplu de comenzi pe care le-ai primit.

Cele mai multe au fost pe garduri, porți, grilaje, balustrade de interior. Am făcut și copertina exterioară la teatrul Metropolis. Îmi place foarte mult să merg pe contrast. Acum casele se fac foarte seci, minimaliste, sticlă, beton și unghiuri drepte și simt nevoia să vin să compensez cu curbe, cu forme organice. Și de asta Art Deco și Art Nouveau mi se par complementare cu acest gen. Nu e un Art Nouveau pur, e unul adaptat, filtrat prin mine. Și Art Deco la fel.

Am mai făcut diverse obiecte, îmi vin în minte candelabrele din lanțuri de bicicletă. Au ieșit foarte glamour să zic așa, pentru că erau lanțurile, unele foarte subțiri, dar și mari. De la distanță nu îți dai seama ce sunt, au rotunjimile lor specifice. Am făcut, tot la comandă, și sculpturi. Ce mă bucură este faptul că sunt semnate de mine. (Deci lucrările pe comandă se semnează!) Și nu accept să fac altfel, decât dacă e să fie proiectul unui arhitect, un proiect care m-ar încânta în mode deosebit. Dar și acolo îmi place să am libertate. (Da, să nu te trădezi pe tine ca artist). Da, de asta am și luptat să ajung aici. Și apropo, că întrebai la un moment dat ce înseamnă un atelier de metalist.

Ce înseamnă un atelier de metalist?

În primul rând, atelierul poate să fie oriunde, nu este ca în cazul pictorilor, de exemplu. În al doilea rând faci zgomot. Fie că tai cu flexul, fie că bați cu ciocanul, e mult zgomot. Trebuie să fii oarecum izolat, fie într-o zonă industrială, fie într-o zonă mai izolată. La început îți permiți un spațiu mai mic, un 30 mp dar, pe măsură crești, cresc și lucrările și ai nevoie de un spațiu mai mare. Îți trebuie un buget pentru a-ți cumpăra aparatură. Costă și aparatul de sudură, dacă e unul care sudează în câmp protejat, te costă și tuburile de gaz. Flexul, la fel, dacă vrei ceva de calitate, costă! Este o meserie scumpă, dar e minunată, încă mă uimesc ce pot să fac. Entuziasmul este totul. Dacă moare entuziamul, cred că mor și eu cu el. E vorba aceea, să faci ce-ți place și să te minunezi că poți să trăiești din asta.

Ziceam la un moment dat că viața unui pictor se învârte în jurul șevaletului, a unui pictor în jurul șelei, a unui metalist...

Să zicem că în jurul flexului (haha), a aparatului de sudură. Sunt sculptori care fac fier forjat, lucrează la forjă, sau sculptori și metaliști care lucrează mai mult cu inox. Inoxul e mult mai migălos. Există diferențe și între noi, între metaliști (evident, ca între pictori și ca între scuptori)

Am văzut în CV-ul tău că ai activitate profesională, participi la expoziții, ai foarte multe comenzi. Când mai ai timp?

De fapt nu am mai prea avut timp în ultimul an. La ultima expoziție mi-au fost duse lucrările într-o galerie unde puteai să intri doar dacă sunai în prealabil și eu nici măcar nu am ajuns să văd expoziția. Aceea a fost în ianuarie 2016, cea mai recentă expoziție. Dar da, am încercat să îmi fac timp să mai fac niște lucrări și simt că a început să devină frustrant faptul că nu mai reușesc să le definitivez. Am, de exemplu, undeva acolo, armătura începută pentru un personaj și stă încă acolo de un an și ceva...

Ce înseamnă armătură?

Armătura e structura care ține toată lucrarea. Pentru că vreau să fie construită din foi de tablă și personajele urmăresc anatomia. În general, reinterpretez foarte mult forma... Se vede și în serie de lucrari cu instrumente muzicale, de fapt, că sunt forme reinterpretate.

Vei participa la Zilele Artelor Focului. Ce pregătești pentru cei care te vor vizita în acea perioadă?

O să-mi pun sculele la bătaie. Doresc să fie o colaborare cu publicul. Cred că așa ar fi cel mai indicat. În cazul în care vor să le povestesc, să le vorbesc, atunci le voi vorbi. Dacă vor să încerce să se joace cu gura de lup, să modeleze sârme, le voi pune la dispoziție. Eventual pot să le fac niște desene după care să îndoaie niște sârme și apoi le sudăm să vadă cam ce înseamnă sudura, lipitura, de fapt, la metal, după care le pot lua și acasă, nu am nicio problemă. La fel, dacă vor să taie, bine, asta sub atentă supraveghere sau chiar să-i ajut să facă niște obiecțele, așa, foarte rapid.

Să descopere și ei metalul, pentru că în accepțiunea comună, sincer, a fost și a mea, metalul e o chestie rece, dură, pe care crezi că nu ai dori-o în casă. Nici pentru o ramă de fotografie nu m-aș fi gândit la varianta de metal. Iar aici intervin metaliștii. Să dea partea frumoasă a materialului.

Acum aș vrea să îmi vorbești despre lucrările tale de artă monumentală, lucrări care pot fi văzute de public.

Lucări care pot fi văzute de public de află în parcul Titan. Acolo este calul de 7 metrii jumate și ca tehnică m-am inspirat tot așa din Art Nouveau, cu ideea de fragmentare și coama care are oareșce monumentalitate. Coama și coada sunt foarte arhitecturale. Un personaj înaripat, personaj de poveste, de basm care este combinația de corten și inox. Inoxul l-am folosit pe post de oglindă. Este soclul de fapt și dă ideea de zbor, cum se sprijină și oglinește în partea de inox. Mai am Arlechinul la Acuarela, pe Polonă 40, galeria unde am avut prima expoziție personală. La teatrul Metropolis balustrada la interior și copertina afară. Mai sunt garduri care mie îmi plac foarte mult undeva în Dorobanți. Mai am un gard, de fapt o parte, făcută la Cannes. Și tot în Parcul Titan, o să apară o sculptură de 16 metrii lungime și 8 metrii înălțime făcută în colaborare cu Bogdan Zaharia.

Cum te simți când te livrezi publicului? Adică tu ai lucrări pe care le văd mii și mii de oameni. Cum te face să te simți?

Inițial nu mă gândeam la reacția celorlalți. Să impresionez sau altceva... Doar îmi urmăream compoziția, opinia. Am observat și mi-a plăcut reacția celorlalți încă de când am participat la prima expoziție de grup la muzeul de artă din Galați, la StudentArt. Dar credeam că sunt încântați pentru că plecasem acolo de 2 ani și mă gândeam că sunt ei drăguți. Ce mă ajută foarte mult să-mi dau seama de reacția publicului este pseudonimul, Misha. Foarte mulți, când aud sculptură metal se gândesc la un bărbat. La fel, Misha se gândesc că ar fi un rus, e un nume masculin rusesc. Și mare le este uimirea când găsesc o fată (care e slăbuță și nu ai bănui deloc că mânuiește flexul ) Da, cred că am multă răbdare și îmi place foarte mult.

Te-ai rănit vreodată?

Da, dar nu grav. Mi-a sărit șpan în ochi de foarte multe ori, am cicatrici pe ochi. M-am ars de foarte multe ori. Acum am avut noroc că a fost iarnă și am avut mâinile acoperite. Am avut accidente și în perioada când făceam butaforii, se ăpoate întâmpla oricând. Cu flexul am auzit de foarte multe accidente la oameni care lucrează de ani de zile cu sculele respective și niciodată nu uit când am flexul în mână, sunt vigilentă - nu mă relaxez. Ar fi culmea să poți!

Te consideri norocoasă că reușești să lucrezi ca artist metalist?

Eu am avut noroc că m-am "băgat" în butaforii imediat ce am terminat facultatea, m-am dus la Castel Film, în tot felul de studiouri de filmare. Apoi am ajuns la Bogdan Zaharia (n.r. Inițiatorul Atelierului de Creatie Art Time) unde am avut iar ocazia să lucrez mai mult pe metal. Lui Bogdan îi datorez foarte mult pentru că a avut încredere în mine cu carul. Am făcut o machetă de 2 metri (calul) și când mi-a zis să o fac de 7 metri, i-am zis sincer: „habar-nam cum”, iar el mi-a replicat simplu: „Lasă că vezi tu”...

Plata prin card bancar

Pentru a dona, completaţi formularul de mai jos şi apăsaţi butonul „Donează”.
Veţi fi redirecţionat către pagina securizată de procesare a plăţii mobilPay. Ateliere.net nu reţine informaţii despre carduri.
Completeaza datele pentru facturare
RON